Cazurile de infecții respiratorii reduc programul de vizitare la Spitalul Județean Arad
Măsura intră în vigoare începând din 28 ianuarie, iar durata vizitei nu poate să depășească zece minute.
Articol de Radio Timișoara, 28 ianuarie 2025, 08:00
Spitalul Clinic Județean de Urgență din Arad reduce programul de vizitare ca urmare a numărului mare de infecții respiratorii.
Astfel, începând din 28 ianuarie, programul de vizitare se reduce de la patru ore la o singură oră, de luni până vineri, iar în zilele de weekend, de la șase la două ore. În secțiile de terapie intensivă, programul va fi de doar o oră.
“Pacienții internați în secțiile și compartimentele medicale și chirurgicale vor putea fi vizitați de luni până vineri între orele 13.00 și 14.00, iar sâmbăta și duminica între orele 15.00 și 17.00. Durata vizitei este de cel mult zece minute pentru un vizitator. Pacienții internați în secțiile și compartimentele de terapie intensivă pot fi vizitați, zilnic, între orele 12.00 și 13.00. Durata vizitei este limitată la maximum zece minute cu posibilitatea de prelungire, cu acordul medicului ATI”, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Simina Roz.
Conducerea spitalului a luat măsura pentru a preveni îmbolnăvirea pacienților internați ca urmare a numărului de cazuri infecții respiratorii de sezon cu care vin vizitatorii in spital.