Lucrări în zona Nădlac II, pentru un tranzit mai ușor spre Ungaria
Drumarii repoziționează parapetele care delimitau benzile și mută containerele din care poliţiştii de frontieră făceau verificarea documentelor.
Articol de Radio Timișoara, 31 ianuarie 2025, 12:51
Fostul punct de trecere a frontierei de la Nădlac II, de pe autostrada pan-europeană, este reconfigurat pentru a se facilita tranzitarea graniţei cu Ungaria.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Alina Sabou, spune că legătura dintre autostrăzile A1 (România) şi M43 (Ungaria) va fi mai facilă după încheierea lucrărilor.
“Prin reconfigurare, pe sensul România – Ungaria, vehiculele nu vor mai intra prin zona de control organizată anterior de Poliţia de Frontieră, ci vor trece drept, printr-o zonă unde a fost pus parapet de beton, traficul fiind pe două benzi pe sens. Pe sensul de intrare în ţară, pentru cei care au nevoie de rovinietă şi eliberarea de Autorizaţie Specială de Transport, la cerere, sunt direcţionaţi spre acea zonă de servicii, iar cei care nu au nevoie de aceste servicii, continuă traseul nestingheriţi spre România”, spune Alina Sabou.
Printre lucrările care au loc se numără mutarea tonetelor în care lucrau poliţiştii de frontieră, refacerea marcajelor rutiere, repoziţionarea parapetelor din beton şi demontarea unor indicatoare rutiere care nu mai sunt folositoare.
Lucrările se vor încheia în prima parte a lunii februarie.