A încercat să fure grinzi metalice de la o fostă fabrică de oțet și a murit strivit sub dărâmături
Un bărbat în vârstă de 39 de ani şi-a pierdut viaţa, marţi, în fosta fabrică de oţet din comuna timişeană Margina, în timp ce încerca să fure părţile metalice pentru a le vinde la fier vechi.
Articol de Radio Timișoara, 20 ianuarie 2015, 17:56
Victima era împreună cu o altă persoană la furat, care a fost rănită grav şi transportată cu ambulanţa la Spitalul Municipal Lugoj.
Coonform poliției, cei doi încercau să dezmembreze grinzile de susţinere a plafonului din fabrica de oțet dezafectată, aflată în apropierea comunei timişene Margina. Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 39 de ani, a decedat pe loc, iar al doilea, în vârstă de 52 de ani, este rănit grav, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ancuţa Morariu.
Activitatea fabricii de oțet a încetat imediat după 1990, iar etajele au fost desfăcute, ajungând materiale de construcții pentru oamenii din zonă.
Acesta nu este primul caz de deces înregistrat în judeţ în rândul persoanelor care trăiesc din recuperarea de fier vechi.