Summit eşuat la Casa Albă. Zelenski pleacă, după o ceartă cu Trump
Cei doi preşedinţi ar fi urmat să semneze un acord care să ofere americanilor acces la resursele ucrainene de petrol, gaze şi minerale rare.

Articol de Radio Timișoara, 28 februarie 2025, 21:06
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a părăsit mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu preşedintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în faţa camerelor de luat vederi, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Într-un mesaj postat după întâlnire pe reţeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect faţă de SUA şi i-a transmis că poate să revină la o întâlnire cu el când “va fi pregătit pentru pace”.
„Mi-am dat seama că preşedintele Zelenski nu este pregătit pentru Pace dacă America este implicată, pentru că el simte că implicarea noastră îi dă un mare avantaj la negocieri. Eu nu vreau avantaj, eu vreau PACE. El a manifestat lipsă de respect faţă de SUA chiar în preţuitul Birou Oval. Poate să revină când va fi pregătit pentru pace”, a scris Trump în mesaj.
În declaraţiile din faţa presei care au precedat summitului propriu-zis, Trump a spus alături de Zelenski că se consideră un „arbitru” şi un „mediator” între Ucraina şi Rusia pentru a ajunge la pace, dar replica preşedintelui ucrainean a fost că nu vrea să facă niciun „compromis” cu „criminalul” Vladimir Putin, preşedintele rus.
Discuţia dintre cei doi s-a inflamat şi a intervenit de asemenea vicepreşedintele american JD Vance, acesta şi Trump reproşându-i lui Zelenski că dă „dovadă de lipsă de respect” faţă de SUA.
„Vă jucaţi cu vieţile a milioane de oameni. Vă jucaţi cu al Treilea Război Mondial”, i-a indicat Trump lui Zelenski.
„Încheiaţi un acord, altfel vă abandonăm!”, a mai ameninţat preşedintele american, care a spus că a avut recent mai multe discuţii cu Putin.