Un drum din Arad intră în șantier; se închide traficul
CJ Arad precizează că modernizarea acestui drum va contribui la îmbunătățirea siguranței și confortului rutier în zonă.

Articol de Radio Timișoara, 12 martie 2025, 20:14
Circulația pe drumul județean 793, între Șepreuș și Cermei, din județul Arad este închisă până data de 8 aprilie pentru a permite efectuarea lucrărilor de modernizare.
Consiliul Județean Arad, care administrează drumul, anunță că lucrările fac parte din proiectul de modernizare a rețelei rutiere din nordul județului.
Pentru desfășurarea fluentă a traficului, a fost stabilită următoarea rută ocolitoare: Șepreuș – Apateu – Berechiu – Moțiori – Șomoșcheș – Cermei.
CJ Arad precizează că modernizarea acestui drum va contribui la îmbunătățirea siguranței și confortului rutier în zonă.