Vremea în vestul țării
Astăzi, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru aceasta perioadă, iar cerul va prezenta unele înnorări temporare.

Articol de Radio Timișoara, 13 martie 2025, 04:50 / actualizat: 14 martie 2025, 10:04
Ziua va ploua în averse în sudul Banatului, iar la noapte, în Crișana. La munte, la altitudini mari, vor predomina ploile.
Vântul va sufla moderat cu intensificări locale în cursul zilei, cu viteze la rafală de 50-60 km/h și izolat de 70 km/h. La munte la altitudini mari vor fi rafale în general de 80-110 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 21 de grade, iar cele minime între 6 și 10 grade, ușor mai ridicate în sudul Banatului până spre 13 grade.
Mâine, vremea se va răci ușor în nordul Crișanei, însă în sudul Banatului va fi deosebit de cald, în timp ce în cursul nopții valorile termice vor fi mai mici față de noaptea precedentă.
Cerul va fi mai mult noros iar pe arii relativ extinse va ploua și sub formă de averse, în timp ce îndeosebi a doua parte a zilei se vor semnala descărcări electrice. Izolat, în Banat, prin acumulare cantitățile de apă vor fi mai însemnate, de 15-20 de l/mp. La munte, la altitudini mari, vor predomina ploile.
Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări temporare, cu rafale în general de 40-50 de km/h, cât și în zonele montane, unde rafalele vor fi în general de 80-90 de km/h, pe crestele înalte. Izolat se va semnala ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 21 de grade, mai ridicate în sudul Banatului până spre 26 de grade, iar cele minime între 4 și 9 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.