Angajatori de Top. Târgul care oferă cele diverse joburi, din nou la Timișoara
Marile companii din vestul țării s-au reunit la o nouă ediție a târgului Angajatori de Top

Articol de Radio Timișoara, 14 martie 2025, 18:45
Târgul de joburi Angajatori de Top a adunat și anul acesta sute de candidați dornici să își găsească un loc de muncă sau să exploreze oportunități de reconversie profesională. Printre principalele tendințe observate se numără orientarea către domenii emergente, precum tehnologia și automatizările, dar și căutarea unui echilibru mai bun între viața personală și cea profesională.
„Căutăm ceva ce ar fi în trendul viitorului – tehnologie, automatizări în aplicații. Încercăm să ne reprofilăm față de ce am lucrat până acum„, spune un tânăr participant la eveniment.
Pentru unii candidați, reconversia profesională înseamnă și schimbarea totală a domeniului de activitate, chiar dacă acest lucru implică o resetare a carierei.
„M-am gândit la o reconversie profesională în domeniul auto, chiar șofer. Chiar dacă pare că aș involua, m-aș duce pe ceva mai liniștit. Îmi place să conduc, chiar dacă nu e neapărat o mașină mică„, explică un alt candidat.
Angajatorii caută candidați, în ciuda unui an mai dificil pe piața muncii
Deși 2024 este considerat un an mai dificil în materie de angajări, companiile continuă să își caute viitorii angajați. Unele firme recrutează nu doar specialiști în domeniul lor de activitate, ci și profesioniști din alte sectoare.
„Vorbim despre operatori în fabricile noastre de anvelope și automotive din Timișoara, dar și despre specialiști în IT, ingineri în centrele de cercetare și dezvoltare. De asemenea, avem poziții de internship pentru studenți, precum și oportunități în domeniul financiar-contabil„, explică Miodrag Hojda, reprezentant al unei mari companii industriale.
Tot mai multe firme pun accent pe noile megatrenduri ale industriei, recrutând specialiști în electronică, telecomunicații și IT, domenii care sunt în plină expansiune.
Avantaje importante pentru angajare
Într-o piață a muncii în continuă schimbare, angajatorii își ajustează criteriile de selecție. Printre cele mai căutate calități se numără cunoașterea unei limbi străine și stabilitatea profesională.
„Se recrutează mult în domeniul tehnic și IT, deși poate nu la fel de intens ca în anii anteriori. În plus, limba străină cântărește din ce în ce mai mult în procesul de recrutare – uneori chiar mai mult decât experiența practică„, explică Dragoș Gheban, organizator al târgului.
Companiile din domenii precum financiar, logistică și marketing sunt în continuare în căutare de talente, iar pentru juniorii aflați la început de carieră, experiența practică obținută în timpul facultății poate face diferența la angajare.
Soft skills și sănătatea emoțională – priorități pe piața muncii
Pe lângă competențele tehnice, abilitățile interpersonale și echilibrul emoțional devin din ce în ce mai importante. O noutate a ediției din acest an este Sensory Box, un proiect derulat de Teatru Senzorial din Timișoara.
„Este un moment senzorial de 10 minute, prin care participanții pot experimenta teatrul senzorial într-un mod concentrat. Invităm atât candidații, cât și managerii de HR să descopere importanța conexiunii umane și a inteligenței emoționale în mediul profesional„, explică Sebastian Dobrescu.
Într-o lume interconectată, capacitatea de a lucra eficient în echipă și de a gestiona relațiile interpersonale este la fel de valoroasă ca expertiza tehnică. Totodată, sănătatea mentală și echilibrul emoțional devin priorități esențiale pentru companii.
Servicii gratuite pentru candidați: CV, negociere salarială și ateliere de carieră
Târgul Angajatori de Top nu este doar un loc de recrutare, ci și o oportunitate pentru candidați să își îmbunătățească șansele pe piața muncii.
- Standuri pentru optimizarea CV-ului
- Sesiuni de consiliere în tehnici de negociere salarială
- Ateliere cu experți din domeniile cele mai căutate
Participanții au astfel acces la resurse utile pentru dezvoltarea profesională, care îi pot ajuta să își crească șansele de angajare în domeniile dorite.