Termen pentru deschiderea Centrului de Mari Arși de la Timișoara
Lucrările sunt derulate de aceeași companie care a construit noua maternitate de la Spitalul Județean.

Articol de Radio Timișoara, 19 martie 2025, 07:48
Centrul de Mari Arși de la Timișoara ar putea fi deschis în vara anului viitor, estimează managerul Spitalului Județean, Dorel Săndesc.
Potrivit directorului de la cea mai mare unitate medicală din Vestul Țării, dintre cele trei astfel de proiecte la nivel național, cel de la Timișoara este cel mai avansat.
“Din cele trei obiective care includ Centrul de Mare Arși, Timișoara, Târgu Mureș și Spitalul de Copii București, obiectivul nostru este cel mai avansat ca și implementare și nu întâmplător, pentru că am ținut foarte mult la un proiect pe care l-am promovat, l-am lansat când eram la Ministerul Sănătății. Atunci am propus să se facă niște obiective complexe. Nu vom avea doar Mare Arși. Acolo vom avea și un nou UPU, un nou bloc operator și o nouă secție de ATI chirurgical plus o pistă de elicopter deasupra. Merge bine și estimăm că la jumătatea anului viitor va fi finalizat și chiar vom putea începe activitatea anul viitor”, spune Dorel Săndesc.
Lucrările la Centrul de Mari Arși de la Timișoara sunt derulate de aceeași companie care a construit noua maternitate de la Spitalul Județean. Firma a fost desemnată câștigătoare a licitației și pentru construirea Institutului Oncologic de la Timișoara.