Suvenire cu imaginea fostului dictator, vândute în centrul Timișoarei, orașul revoluției anticomuniste
O ordonanță a Guvernului interzice promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid.

Articol de Radio Timișoara, 24 martie 2025, 07:30 / actualizat: 24 martie 2025, 8:52
Pe strada Alba Iulia din Timișoara, oraș care în decembrie a comemorat 35 de ani de la Revoluția anticomunistă, în vitrina unui magazin de suvenire, tronează cănile cu figura lui Nicolae Ceaușescu și a soției sale, Elena Ceaușescu, dar și cu stema României comuniste.
Cazul de la Timișoara nu este deloc unic în țară. Se vând căni, magneți și alte obiecte care îl promovează pe Ceaușescu, peste tot, în orașe sau sate, zone turistice, pe tarabe sau în magazine.
Toate acestea se întâmplă în condițiile în care există o lege promulgată în 2011, care aduce modificări la ordonanța din 2002 și care interzice promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid. Aici intră Nicolae Ceaușescu, fără însă să se interzică promovarea regimului comunist din România.
Promovare interzisă, măsuri inexistente
Promovarea lui Ceaușescu este interzisă clar, doar că nimeni nu face nimic pentru a stopa acest fenomen, spune președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Eomânesc, Daniel Șandru.
“Ordonanța de Urgență 31 din 2002 interzice promovarea cultului persoanelor acuzate de genocid și crime împotriva umanității. În ceea ce privește comunismul, ne putem lega de acest cadru legal al ordonanței doar cu privire la Nicolae Ceaușescu, care și la ora asta rămâne condamnat pentru crime împotriva umanității. Încalcă această ordonanță în mod clar și Poliția ar trebui să ia măsuri. Vă dați seama că Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului este, sigur, o instituție avertizoare, dar nu putem, nu avem forța necesară, eu cred că autoritățile statului, Poliția în special, ar trebui să se autosețizeze în astfel de cazuri”, spune Daniel Șandru.
Criză de identitate și nostalgie
Cei care pun în vânzare produse care îl slăvesc pe Ceaușescu și comunismul românesc, se gândesc la profit. Ei oferă această marfă pentru că există cumpărători, iar aceste obiecte se vând chiar foarte bine, spune Daniel Șandru.
„Fenomenul cred că e legat în primul rând de o criză de identitate, aș spune eu, la nivel social. Există, trebuie spus lucrul acesta, oameni care nu s-au adaptat mental la tipul de societate configurată odată cu începutul procesului de democratizare după 1990. Se suprapune peste asta fenomenul nostalgiei, pentru că putem vorbi de factori psihologici care încurajează această nostalgie. Dar există și un ascendent vizibil în ultima perioadă și care mi se pare mai provocator și mai periculos, și anume ceea ce noi numim nostalgie transgenerașională, care apare la tinerii născuți după momentul Revoluției și a cărei cauză nu poate fi alta decât tipul de educație pe care o primesc în familie, dar și de modul în care e predată istoria în școala românească”, punctează Daniel Șandru.
Reclamație fără rezultat
Zilele acestea s-au împlibnit 35 de ani de la Proclamația de la Timișoara, document fundamental al Revoluției Române din decembrie 1989.
Vitrina cu căni cu figura lui Ceaușescu este chiar lângă un mashg de mari dimensiuni, cu câteva dintre semnăturile celor aproape 190.000 de susținători ai Proclamației din 1990.
“Văd în acest trend, în care figurile lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu, devin niște simboluri pentru ceva neclar, o similitudine cu ce se întâmplă în Serbia. Se vând tricouri, se vând de asemenea obiecte cu figura lui Miloșevici. Tinerii de acolo, din Serbia, ca și tinerii de aici, cred că acestea sunt figuri eroice. Straniu este că nu sunt măsuri. Lege există, măsuri nu sunt. Aceste obiecte inscripționate așa ar trebui pur și simplu interzise”, spune vicepreședintele societății Timișoara, Brândușa Armanca.
Legat de magazinul de suveniruri din centrul Timișoarei, există o sesizare la poliție făcută de un timișorean încă din noiembrie 2024.
Cei de la Poliția Locală au anunțat că nu este de competența lor și au transmis cazul mai departe inspectoratului județean de poliție Timiș, care, la rândul său, a demarat cercetări pentru promovare în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, crime împotriva umanității și crime de război.
În patru luni nu s-a luat nicio măsură, iar produsele cu Ceaușescu se vând în continuare în centrul Timișoarei.