AUDIO / Arena Radio cu ”voci” din istoria UTA-ei
La ediția specială Arena Radio, din Vinerea Mare, vom marca și cei 80 de ani, pe care-i împlinește UTA.

Articol de Viorel Jurcut, 17 aprilie 2025, 15:53
Pe lângă declarațiile perioadei actuale, dinaintea jocului cu Sepsi, de mâine seară ora 20, vă propunem ”voci” ale Bătrânei Doamne, din fonoteca Radio Timișoara.
Chiar dacă în primii ani de existență, UTA a dominat întrecerea internă, cea mai frumoasă perioadă a clubului e cu siguranță cea de la granița anilor 60 și 70. Cea în care s-au cucerit ultimele două titluri naționale și în care s-a reușit eliminarea deținătoarei Cupei Campionilor Europeni, Feyenoord Rotterdam. Unul dintre simbolurile acelei generații a fost, fără doar și poate, Gabor Biro – sau Gavrilă Birău, cum a apărut în presa vremii. Fostul fundaș, originar din Sfântu Gheorghe, ne-a părăsit în urmă cu aproape o lună, la 16 martie, la vârsta pe care o împlinește UTA – 80 de ani.
Adrian Schindarli a stat însă de vorbă cu Gabor Biro la sărbătoarea de 75 de ani a „Bătrânei Doamne”, în care a povestit modul în care a ajuns la Arad:
”Dubla” cu Feyenoord (1-1 la Rotterdam și 0-0 la Arad) a fost catalogată de presa vremii, în toamna anului 1970, drept „a opta minune a lumii”. Cum ar fi ca astăzi, de exemplu, o echipă din România să o elimine pe Real Madrid dintr-o fază incipientă a sezonului de cupe europene? Unul dintre jucătorii exponențiali ai acelei generații, Flavius Domide, despre modul în care au fost recompensați jucătorii pentru acea performanță de răsunet, din urmă cu aproape 55 ani:
Mâine, chiar de ziua UTA-ei, vom avea amintiri cu alți doi oameni-simbol ce au apărat culorile alb-roșu.