Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral. Cum și-a petrecut ultima zi
Liderul celor 1,4 miliarde de catolici din lume a continuat să lucreze până la sfârşit.

Articol de Radio Timișoara, 21 aprilie 2025, 22:35
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară ireversibilă, a anunţat Vaticanul în certificatul de deces.
Documentul, semnat de directorul pentru sănătate şi igienă al Statului Cetăţii Vaticanului, Andrea Arcangeli, certifică faptul că decesul a survenit la ora locală 7:35 (5:35 GMT) pe 21 aprilie în apartamentul său, reşedinţa Casa Santa Marta din Vatican.
Francisc a murit după mai bine de două luni în care a suferit de probleme respiratorii grave care l-au obligat să rămână internat în spitalul Gemelli din Roma timp de 38 de zile, până pe 23 martie.
Conform istoricului său medical, Francisc a suferit un episod de insuficienţă respiratorie acută din cauza unei pneumonii microbiotice bilaterale, precum şi bronşite multiple, hipertensiune arterială şi diabet.
Decesul a fost confirmat de o electrocardiogramă.
Papa Francisc şi-a petrecut ultima zi lucrând
După ce a petrecut mai mult de cinci săptămâni în spital din cauza unei pneumonii duble, medicii i-au spus Papei Francisc că are nevoie de două luni de odihnă. Cu toate acestea, liderul celor 1,4 miliarde de catolici din lume a continuat să lucreze până la sfârşit, relatează Reuters.
În Duminica Paştelui, cu o zi înainte de moartea sa, Papa Francisc a avut prima sa apariţie publică prelungită din februarie, intrând în Piaţa Sfântul Petru într-un papamobil alb pentru a saluta mulţimile care îl aclamau.
Şi pentru a doua oară de când a părăsit spitalul pe 23 martie, papa s-a întâlnit duminică şi cu lideri străini, primindu-l pe vicepreşedintele american JD Vance la reşedinţa sa pentru o scurtă întâlnire.
Prim-ministrul croat, Andrej Plenkovic, şi familia sa au avut, de asemenea, o scurtă întâlnire cu Francisc duminică.
În ultima sa apariţie publică de duminică, Francisc a rostit doar câteva cuvinte, urând un Paşte fericit cu o voce răguşită celor aproximativ 35.000 de persoane adunate în Piaţa Sfântul Petru.
Austen Ivereigh, un biograf al lui Francisc, a declarat că pontiful ‘a ascultat cu atenţie sfaturile medicilor săi, dar prima sa prioritate a fost misiunea sa de prezenţă’.