Se mențin restricțiile de viteză pe lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad. Muncitorii n-au terminat lucrările din afara carosabilului
Autorităţile nu pot ridica restricţiile de viteză de pe lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad, pe tronsonul Nădlac-Pecica, pentru că lucrările nu au fost încheiate.
Articol de Radio Timișoara, 4 februarie 2015, 16:53 / actualizat: 4 februarie 2015, 19:49
Șoseaua a fost deschisă circulației încă din luna decembrie a anului trecut, fără să fie finalizate lucrările din afara părții carosabile. Conform contractului, lotul 1 trebuia terminat în cursul lunii ianuarie a acestui an. Muncitorii mai lucrează însă în afara părţii carosabile, cum ar fi şanţuri, iluminat sau sistemul de supraveghere video. Cu toate că circulaţia nu este stânjenită, vehiculele costructorilor staţionează pe banda de urgenţă, motiv pentru care nu se pot ridica restricţiile de viteză de 80 şi 100 km la oră.
Poliţiştii spun că atât timp cât muncitorii îşi lasă maşinile pe banda de urgenţă există riscul unor accidente dacă se circulă cu 130 km la oră. Pe de altă parte, constructorul spune a înștiințat CNADNR de faptul că tronsonul în lungime de 28 de kilometri poate fi recepționat.
Contractul prevede însă ca drumurile afectate de utilajele care au lucrat la autostradă să fie reparate, aşa că recepţia ar mai putea fi amânată în continuare.