Două titluri naționale pentru Florentina Marincu
Atleta de la CNS Cetate Deva, Florentina Marincu a cucerit două titluri la ediţia de anul acesta a Campionatelor Naţionale in sală.
Articol de Gabriel Toth, 15 februarie 2015, 22:19
Marincu s-a impus, astăzi, în proba de lungime cu o săritură de 6.55 metri, după ce ieri a cucerit medalia de aur în proba de 60 metri viteză. Florentina Marincu a ieşit pe locul al patrulea într-un top al celor mai constanţi atleţi şi a fost recompensată de Federaţia de specialitate cu suma de 7000 RON.
Per total a fost o zi cu rezultate bune pentru sportivii din zona noastră; arădeanul Andrei Gag a câştigat titlul la aruncarea greutăţii, cu cel mai bun rezultat din carieră, 20,03 metri – un rezultat de top 10 european.
Andrei Deliu, de la SCM Deva, s-a impus la proba de prăjnă cu rezultatul de 5 metri, în timp ce titlul în proba masculină de 4x 2 tururi a revenit clubului CSM Timişoara – 3 minute, 4 secunde şi 2 sutimi. Echipa feminină de la CSM Timişoara a luat argintul în această probă, fiind cronometrată în 3:28:08