Abandonuri în Liga a II-a
Liga a II-a de fotbal a pierdut a doua echipă în această săptămână, după ce ieri s-a retras Unirea Slobozia, în seria est. Azi, în seria vestică, Unirea Tărlungeni şi-a anunţat abandonul din motive financiare, scrie site-ul liga2.ro. Primarul Iosif Kiss a avut în această dimineaţă o şedinţă cu jucătorii şi cei din stafful tehnic, pe care i-a informat că sunt liberi să-şi caute alte echipe.

Articol de Viorel Jurcut, 17 februarie 2015, 20:44
Un alt club din seria de vest a ligii secunde, Poiana Câmpina, este şi el aproape de a renunţa la competiţie, tot din cauza lipsei banilor.