Eduard Hellvig va fi audiat marţi de Comisia parlamentară de control a SRI
Eduard Hellvig, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al SRI, va fi audiat marţi la ora 10,00 de Comisia parlamentară comună pentru controlul Serviciului Român de Informaţii, urmând ca Birourile reunite ale celor două Camere să stabilească miercuri când va avea loc votul, anunță Agerpres.
Articol de Carla Chiu, 23 februarie 2015, 14:23
‘Birourile permanente reunite, consultându-se cu reprezentanţii comisiei pentru controlul SRI de la nivelul Parlamentului au stabilit că marţi la ora 10,00 va avea loc audierea domnului Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI. Miercuri la ora 13,00, Birourile permanente reunite vor lua în discuţie după ce vor primi raportul comisiei SRI convocarea celor două Camere pentru vot’, a anunţat luni vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, la finalul Birourilor reunite.
Europarlamentarul PNL Eduard Hellvig a fost propus, joi, de preşedintele Klaus Iohannis pentru postul de director al Serviciului Român de Informaţii.
Foto: evz.ro