Caravana Gaudeamus – Radio România oferă craiovenilor cel mai intens week-end cultural de Mărțișor
Peste 30 de evenimente culturale, titluri noi de carte, reduceri substanțiale și premii atractive fac din Caravana Gaudeamus cel mai vizitat loc din Craiova la acest sfârșit de săptămână. Craiovenii mai au la dispoziție trei zile pentru a se bucura de oferta culturală a primei ediții din acest an a Caravanei Gaudeamus, organizată de Radio România prin Centrul Cultural Media în principalele orașe ale țării.
Participanţii și invitații lor își așteaptă publicul în foaierul Teatrului Național Marin Sorescu, astăzi și mâine, până la ora 18, iar duminică, până la ora 15,00, intrarea la târg fiind liberă pentru toate categoriile de public.
Articol de Carla Chiu, 27 februarie 2015, 18:23
Produsele ale căror prețuri au reduceri semnificative constau în cărți, DVD-uri cu muzică și jocuri dar și alte materiale educative pentru cele mai diverse categorii de vârstă.
Tombola GAUDEAMUS, la care poate participa orice vizitator care cumpără o carte și completează un chestionar, va oferi câștigătorilor un sistem audio şi două tablete.
Programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10.00 şi 18.00 şi duminică, între orele 10.00 şi 15.00. Intrarea este liberă.
Conform tradiţiei, Târgul a găzduit etapa zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, ediţia a XIII-a, organizată de Radio România Oltenia – Craiova. Câştigătorii competiţiei, elevi la liceele şi colegiile naţionale din Craiova, au fost: Olivia Voican (Colegiul Naţional „Elena Cuza”) – locul 3, Anabel Orăscu (Colegiul Naţional „Elena Cuza”) – locul 2 şi Maria Florina Tohăneanu (Colegiul Naţional „Carol I”) –
locul 1, cea care va reprezenta Craiova la finala naţională care va avea loc în noiembrie, la Bucureşti.