Opozantul rus Boris Nemţov, ucis de gloanţe la Moscova
Opozantul rus Boris Nemţov a fost ucis de gloanţe în plin centrul Moscovei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează agenţiile Tass, Associated Press, Reuters şi AFP.
Articol de Radio Timișoara, 28 februarie 2015, 13:02
Poliţia capitalei ruse, citată de agenţiile de presă ruse, a raportat că mai multe persoane au asistat la asasinat.
‘În faţa mea, văd corpul lui Boris. Erau o mulţime de poliţişti în jur’, a declarat un apropiat al lui Nemţov, opozantul Ilia Iaşin.
Potrivit poliţiei, un bărbat necunoscut a tras dintr-o maşină 7-8 focuri de armă asupra lui Boris Nemţov când acesta se plimba cu o tânără pe podul Bolşoi Moskvoreţki (Marele pod de piatră) din imediata apropiere a Kremlinului.
Boris Nemţov, 55 de ani, politician rus de opoziţie şi fost viceprim-ministru, era un critic vehement al preşedintelui Vladimir Putin. El urma să ia parte duminică la primul mare protest al opoziţiei împotriva conducerii preşedintelui Vladimir Putin după luni de zile în capitala rusă, scrie Agerpres.
Nemţov critica ineficienţa guvernului, corupţia larg răspândită şi politica Kremlinului asupra Ucrainei, care a tensionat relaţiile Rusia-Occident până la un nivel nemaivăzut din perioada Războiului Rece.
Kremlinul a anunţat că Putin va supraveghea personal ancheta.
Nemţov a servit ca viceprim-ministru în anii 1990 şi a fost văzut odată ca un posibil succesor al lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales al Rusiei. După ce Vladimir Putin a fost ales pentru prima dată în 2000, Nemţov a devenit unul dintre criticii cei mai vocali ai conducerii acestuia. El a ajutat la organizarea unor proteste de stradă şi a scris pe larg despre corupţia oficială, aminteşte Associated Press.
Foto: www.latimes.com, rt.com, www.nbcnews.com, www.bbc.com, tribune.com.pk