Crucea Roşie ajută gimnastele din lotul naţional de junioare cu bani din mărţişoare
Lotul naţional de gimnastică junioare, care se antrenează la Deva, primește miercuri o donaţie de 1.200 de lei din partea Crucii Roşii Deva. Banii au fost strânşi de voluntarii organizaţiei după ce au oferit locuitorilor oraşului mărţişoare confecţionate manual într-un atelier al Crucii Roşii.
Articol de Radio Timișoara, 3 martie 2015, 20:04
Mărţişoarele au fost realizate pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie, fiind oferite apoi oamenilor, contra unor donaţii, la un stand pe care Crucea Roşie l-a avut deschis, timp de mai multe zile, în faţa casei de cultură din Deva.
‘Locuitorii municipiului Deva au donat în schimbul mărţişoarelor suma de 1.675 lei. Este o sumă care a depăşit aşteptările noastre, fapt pentru care le mulţumim frumos tuturor devenilor. Considerăm că aceşti bani trebuie să se regăsească în sprijinirea unor activităţi care fac cinste oamenilor de aici’, a declarat preşedintele filialei Crucea Roşie Deva, Dan Terteci.
Potrivit acestuia, fondurile donate de Crucea Roşie vor fi folosite la cumpărarea unui aparat de fizioterapie ce este necesar tinerelor sportive care se antrenează la Centrul Olimpic de Junioare din Deva.
Voluntarii Crucii Roşii vor cumpăra cadouri ce vor fi oferite de 8 Martie femeilor ai căror copii sunt plecaţi la muncă în străinătate, din diferența de 475 lei.
Sursa foto: www.glasul-hd.ro