Încă un şantier, la Timişoara, în Piața Crucii
Aquatim anunţă că luni, 9 martie, încep lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare pe strada Martir Sorinel Leia, pe o lungime totală de circa 120 m.
Articol de Carla Chiu, 6 martie 2015, 13:24
Durata de execuţie a lucrărilor este de aproape o lună şi jumătate, până în 27 aprilie.
Reprezentanţii operatorului de apă-canal roagă şoferii să parcheze maşinile pe străzile alăturate celor pe care se desfăşoară lucrările, iar pietonilor, să traverseze doar pe podeţele special amenajate.
Investiţia face parte din Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”, cofinanţat din Fondul de Coeziune al UE. Valoarea totală a proiectului este de 509,6 milioane de lei.