Economia României a crescut cu 2,9% în 2014
Produsul intern brut în anul 2014 a fost, în termeni reali, mai mare cu 2,9% comparativ cu anul 2013, industria şi comunicaţiile având cele mai importante contribuţii, potrivit datelor provizorii publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
Articol de Carla Chiu, 6 martie 2015, 13:48
În ultimul trimestru al anului trecut, produsul intern brut a crescut, în termeni reali, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul precedent, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, PIB a înregistrat un avans de 2,6% pe seria brută şi de 2,5% pe seria ajustată sezonier.
Pe seria ajustată sezonier, produsul intern brut estimat pentru trimestrul IV 2014 a fost de 169,518 miliarde lei preţuri curente iar pe serie brută s-a cifrat la 198,830 miliarde de lei preţuri curente.
Pe serie brută, produsul intern brut estimat pentru anul 2014 a fost de 669,509 miliarde de lei preţuri curente.
Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în anul 2014 comparativ cu anul precedent le-au avut industria (+0,9%), cu o pondere de 24% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 3,5%, precum şi informaţiile şi comunicaţiile (+0,6%), cu o pondere de 6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 11%.
O contribuţie pozitivă au avut-o impozitele nete pe produs (+0,4%), a căror pondere la formarea PIB a fost de 11,5% şi care au înregistrat o creştere a volumului lor cu 3,4%.
Reducerea volumului de activitate din activităţile de intermediere financiară şi asigurări cu 2,7% a avut un impact negativ asupra evoluţiei PIB, contribuţia sa la creşterea PIB fiind de -0,1%.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, cele mai importante contribuţii la creşterea produsului intern brut în anul 2014 le-au înregistrat cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei (+2,9%), cu o pondere de 60,9% la utilizarea PIB şi al cărei volum s-a majorat cu 4,9% şi cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice (+0,6%), cu o pondere de 14,2% la utilizarea PIB şi al cărei volum s-a majorat cu 3,8%.
Ca urmare a scăderii volumului formării brute de capital fix cu 3,6%, aceasta a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB, de -0,8%.
De asemenea, INS precizează că urmare a revizuirii seriei brute, prin includerea unor informaţii suplimentare pentru anul 2014, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de varianta ‘semnal’ a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2014, publicată în comunicatul de presă din 13 februarie 2015. Astfel, rezultatele trimestrului II 2014, comparativ cu trimestrul anterior, au fost revizuite de la 99,6% la 99,5%.