Astronomii au descoperit o stea rătăcitoare care va părăsi Calea Lactee
O echipă de astronomi a descoperit o stea rătăcitoare, provenită dintr-un sistem binar, care străbate Calea Lactee cu o viteză mai mare decât a oricărei alte stele cunoscute. Steaua rătăcitoare este propulsată prin spaţiu de explozia masivei sale stele partenere, conform unui material publicat de revista Science.
Articol de Radio Timișoara, 7 martie 2015, 15:29
Steaua, cu numele de catalog US 708, se deplasează prin spaţiu cu viteza incredibilă de aproximativ 1.200 de kilometri pe secundă şi ar putea părăsi Calea Lactee peste 25 de milioane de ani, conform astronomului Stephan Geier de la Observatorul European Austral, din Chile.
‘La o asemenea viteză am putea ajunge de la Pământ la Lună în doar 5 minute’, a comentat astronomul Eugene Magnier, de la Universitatea din Hwaii.
Astfel de stele rătăcitoare ar putea oferi noi informaţii despre modul în care se produc supernovele. Supernovele sunt considerate ‘bornele kilometrice’ ale Universului. Astfel de explozii stelare degajă o cantitate aproximativ constantă de radiaţii iar astronomii le folosesc ca sisteme de referinţă pentru a calcula distanţele din spaţiu precum şi viteza de expansiune a Universului.
Sursa foto: www.space.com