Oradea face parte din Reţeaua oraşelor Art Nouveau European Route
Primăria Oradea a anunțat că municipiul de pe Crișul Repede a aderat la Reţeaua oraşelor Art Nouveau European Route. Acest lucru a fost posibil prin efortul Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor de a face cunoscut patrimoniul Art Nouveau al orașului Oradea.
Articol de Radio Timișoara, 7 martie 2015, 15:59
Prestigioasa revistă internațională coupDefouet, difuzată în aceste zile în cele mai importante centre culturale ale Europei, prezintă principalele clădiri reprezentative pentru diversitatea stilistică arhitecturală ce conferă valoare de unicat Oradiei.
Prin intermediul revistei, Palatele Vulturul negru, Moskovits I, Stern, Ullmann, casa Poynar, casele Adorjan şi în special casa Darvas-La Roche au primit valoare emblematică pentru vizibilitatea oraşului, informează Primăria.
Oradea beneficiază acum de vizibilitate prin imaginile prezentate pe website-ul www.artnouveau.eu.
Rețeaua a fost înființată în anul 2000, iar printre oraşele partenere care reprezintă patrimoniul Art Nouveau în lume se află Barcelona, Bruxelles, Budapesta, Darmstadt, Glasgow, Helsinki, La Chaux-de-Fonds, Havana, Ljubljana (SL), Nancy, Palermo, Provincia italiană Varese, Regiunea Lombardia, Riga, Viena.
Sursa foto: http://oradea.ro/