Ascultă Radio România Timișoara Live • 

România, în topul celor mai poluate ţări europene, raportat la cât produce

România ocupă locul doi în clasamentul ţărilor europene care poluează cel mai mult raportat la cât produce, după Bulgaria şi urmată de Estonia şi Polonia, reiese dintr-un raport de specialitate întocmit de Agenţia Europeană de Mediu.

România, în topul celor mai poluate ţări europene, raportat la cât produce

Articol de Carla Chiu, 9 martie 2015, 13:39

Conform documentului, 50% din impactul dăunător al poluării aerului reprezintă 1% din producătorii industriali din Europa, în acest caz pagubele ajungând la 165 miliarde de euro, anual. Cea mai păguboasă industrie este cea energetică, acesta fiind responsabilă de 67% din totalul daunelor provocate.

Pe de altă parte, cei mai mari poluatori ai Europei, din punct de vedere al pagubelor produse, sunt: Germania, Polonia, Marea Britanie, Franţa şi Italia. Dacă pagubele sunt raportate la cât produc ţările, în topul celor mai dăunătoare state se află: Bulgaria, România, Estonia şi Polonia.

Statisticile Uniunii Europene arată că aproximativ 430.000 de decese premature au fost atribuite particulelor fine în suspensie (PM10 – n. r.). De asemenea, expunerea la zgomotul ambiental s-a estimat că provoacă moartea a 10.000 de persoane din cauza bolilor de inimă şi atacurilor cerebrale în fiecare an.

Potrivit raportului AEM, citat de Agerpres, Europa nu este în grafic în ceea ce priveşte stoparea pierderii biodiversităţii, întrucât dispar în continuare o serie de habitate pentru animale şi plante. O proporţie mare a speciilor protejate (60%) şi a tipurilor (77%) sunt considerate a fi într-o stare nefavorabilă de conservare.

În cazul României, deşi există peste 900 de arii naţionale protejate şi mai mult de 500 de situri Natura 2000, un sfert dintre speciile de animale (25%) sunt considerate ameninţate, restul fiind supuse unei presiuni crescânde din cauza unor habitate corespunzătoare în afara ariilor protejate.

La capitolul emisiilor cu gaz de efect de seră, datele arată că, în România, cele de dioxid de sulf au scăzut cu 48,8% între anii 2005 şi 2011. Cu toate acestea, ţara noastră este, în continuare, afectată de schimbările climatice, media anuală a temperaturilor crescând cu 0,5 grade Celsius, în perioada 1988-2010.

Raportul ‘Mediul european – stare şi perspective’, lansat săptămâna trecută de către AEM, arată, totodată, că europenii au ape mai curate, generează mai puţine deşeuri la gropile de gunoi, reciclează mai mult, iar politicile de mediu puse în practică generează locuri de muncă şi creştere economică.

Raportul AEM a fost elaborat în cadrul unei iniţiative comune în care a colaborat strâns cu Reţeaua europeană de informare şi observare a mediului (Eionet), precum şi cu serviciile Comisiei Europene, notează Agerpres.

Creștinii sărbătoresc Învierea Domnului
Social duminică, 20 aprilie 2025, 11:45

Creștinii sărbătoresc Învierea Domnului

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare creștină, celebrată la capătul Săptămânii Mari care rememorează jertfa pe Cruce a lui Iisus...

Creștinii sărbătoresc Învierea Domnului
Mii de timișoreni au primit Lumina Sfântă la Slujba de Înviere
Social duminică, 20 aprilie 2025, 11:37

Mii de timișoreni au primit Lumina Sfântă la Slujba de Înviere

Noaptea Învierii a adunat mii de credincioși în bisericile din Timișoara și din județ. Lumina Sfântă, adusă la Timișoara cu avionul...

Mii de timișoreni au primit Lumina Sfântă la Slujba de Înviere
Moment deosebit în Piața Unirii din Timișoara în seara de Înviere
Social duminică, 20 aprilie 2025, 11:03

Moment deosebit în Piața Unirii din Timișoara în seara de Înviere

Credincioșii ortodocși și catolici sărbătoresc împreună Paștele în acest an, iar Timișoara a marcat momentul printr-un gest simbolic de...

Moment deosebit în Piața Unirii din Timișoara în seara de Înviere
430 de echipaje SMURD din țară pregătite să intervină în minivacanța de Paște
Social sâmbătă, 19 aprilie 2025, 07:46

430 de echipaje SMURD din țară pregătite să intervină în minivacanța de Paște

Departamentul pentru Situații de Urgență atrage atenția că perioada sărbătorilor vine și cu o creștere a riscurilor. Este vorba despre...

430 de echipaje SMURD din țară pregătite să intervină în minivacanța de Paște
Social sâmbătă, 19 aprilie 2025, 06:55

24.000 de angajați MAI mobilizați în perioada minivacanței de Paște

Peste 24.000 de angajați sunt mobilizați zilnic în perioada minivacanței de Paște. Aceștia vor asigura fluidizarea traficului, intervenția...

24.000 de angajați MAI mobilizați în perioada minivacanței de Paște
Social vineri, 18 aprilie 2025, 13:32

Timișoreanca Aida Mitroi, medalie de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

Timișoreanca Aida Mitroi a reușit să obțină o medalie de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2025 (EGMO 2025). Aida Mitroi,...

Timișoreanca Aida Mitroi, medalie de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
Social vineri, 18 aprilie 2025, 13:01

Drumul Crucii la Basilica Papală Maria Radna

Slujbele speciale de Paște sunt în plină desfășurare la două dintre cele mai mari locuri de pelerinaje din vestul României, aflte în județul...

Drumul Crucii la Basilica Papală Maria Radna
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:29

Bisericile din Timiș, verificate de pompieri înaintea sărbătorilor pascale

Echipe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş au controlat mai multe lăcaşuri de cult din judeţ în perioada premergătoare...

Bisericile din Timiș, verificate de pompieri înaintea sărbătorilor pascale