A marcat, dar ce folos ?
Atacantul român Florin Andone a marcat pentru Cordoba, dar formaţia sa a fost învinsă acasă de Getafe cu scorul de 2-1, aseara, în ultima partidă a etapei a 26-a a campionatului de fotbal al Spaniei.
Articol de Adrian Schindarli, 10 martie 2015, 09:24
Andone, introdus pe teren în minutul 58 în locul lui Federico Nicolas Cartabia, a deschis scorul în minutul 77, dar fosta echipa a lui Contra a întors rezultatul în ultimele minute, prin autogolul lui Federico Vico Villegas (87) şi reuşita lui Juan Rodriguez (90+2).
În clasament, pe primul loc se află FC Barcelona, cu 62 puncte, urmată de Real Madrid, 61 p, Atlético Madrid, 55 p, Valencia, 54 p.
Florin Andone a marcat al treilea său gol în La Liga, competiţie în care a debutat la începutul acestui an. Tânărul fotbalist român (21 ani) a primit, luni, în premieră telegrama de convocare la echipa naţională a României pentru meciul cu Insulele Feroe, programat pe 29 martie, la Ploieşti, în preliminariile EURO 2016.