Cine a pus terasa-n drum? Dezbateri de zeci de minute în Consiliul Local Timișoara
Consiliul Local Timișoara a aprobat astăzi noul regulament după care vor funcționa terasele din Timișoara. Una dintre noutăți vizează amplasarea teraselor din Piața Victoriei, care vor fi montate pe mijlocul zonei pietonale. Aleșii au aprobat și un amendament care obligă firmele care dețin terase să aibă punct de lucru și toaletă la o distanță de cel puțin 100, respectiv 250 de metri. Unul dintre susținătorii amendamentului este consilierul local Ciprian Jichici.
Articol de Radio Timișoara, 7 aprilie 2015, 18:05
Cred că distanța de 250 de metri este suficient de permisivă pentru a nu limita în mod exagerat numărul de participanți la licitație și cred că este suficient de mică pentru a elimina situațiile în care discutăm de firme care chiar nu au nici măcar în apropiere fie punct de lucru fie contract de utilizare a unei toalete.
Consilierii au discutat mai bine de jumătate de oră pe marginea distanței la care trebuie să se afle toaletele de terasele din centru. (Foto: rfi.ro)