FOTO / AUDIO / Obiecte de patrimoniu confiscate de polițiști, expuse la Muzeul Banatului
Zeci de obiecte de patrimoniu ridicate de polițiști în urmă cu o lună din casa unui colecționar au fost expuse publicului de muzeografii timișeni. Sarcofagele romane pentru copii și coloana votivă romană sunt cele mai rare și prețioase obiecte din colecția bărbatului cercetat acum de polițiști.
Articol de Carla Chiu, 8 aprilie 2015, 18:16
Pe lângă pietre, vârfurile de lance și vase romane, muzeografii au identificat şi arme valoroase. Unele sunt din secolul al 18-lea și au încorporate un mecanism de tip spaniol, foarte rar, iar altele sunt din Albania, Belgia sau Franța din perioada anilor 1700-1800. Muzeograf ul Zoran Marcov:
Muzeografii spun că sarcofagele sunt extrem de rare şi, cel mai probabil, au fost găsite împreună, aparţinând epocii post- romane. Călin Timoc – specialist arheologie Romană:
Cea mai valoroasă piesă găsită de polițiști în colecția strânsă ilegal rămâne coloana votivă romană. Cel mai probabil, aceasta provine dintr-un templu și este atât de rară încât un muzeograf se întalnește cu un asemenea obiect doar o dată în viață. Călin Timoc – specialist arheologie Romana
Colecţionarul timişorean, care deţinea un muzeu acasă, este cercetat pentru spălare de bani, furt calificat, însușirea bunului găsit și efectuarea de lucrări care pot afecta situri arheologice. Poliţiştii îi avertizează pe timiseni că, în cazul în care găsesc sau intră în posesia unor obiecte de muzeu, trebuie să le predea autorităţilor locale. Câteva procente din valoarea obiectului găsit vor fi plătite recompensă celui care le predă.