Vreme răcoroasă la început de săptămână
Luni, în Banat și Crișana, vremea va fi răcoroasă pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros, iar pe arii extinse la munte şi local în rest, se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi sub formă de ploaie la câmpie şi predominant ninsoare la munte. Noaptea, aria precipitaţiilor se va restrânge treptat spre sudul Banatului. Vântul va sufla în general moderat din nord-vest, cu intensificări temporare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 16 grade, iar cele minime între 2 şi 7 grade.
Articol de Radio Timișoara, 20 aprilie 2015, 06:00
Prognoza zilei de marți anunță vreme răcoroasă cu un cer temporar noros. Izolat sunt posibile ploi slabe, iar la munte vor fi predominant ninsori. Vântul va sufla slab la moderat din nord, cu intensificări temporare ziua. Spre dimineaţă, izolat în depresiuni vor fi condiţii de brumă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 15 grade, iar cele minime între 0 şi 5 grade.