A băut peste măsură și s-a urcat la volanul unui TIR
Un șofer de TIR a băut peste măsură, iar apoi s-a urcat la volan. Polițiștii au văzut în ce stare e după ce a fost implicat într-un accident rutier.
Articol de Carla Chiu, 21 aprilie 2015, 10:12
Accidentul s-a petrecut pe centura Lugojului. Bărbatul de 48 de ani se afla la volanul unui autotren și mergea dinspre Caransebeș, spre Lugoj. În sensul giratoriu a pierdut controlul volanului, vehiculul a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat pe marginea drumului. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la ambulanță, dar și polițiștii de la Serviciul Rutier. Cand l-au testat pe șofer cu aparatul alcooltest, acesta a arătat o valoare de 0,82 mg\l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Cel mai probabil, șoferul își va pierde acum și locul de muncă.
Foto: arhivă