Ministrul Finanțelor: Bacşişul se va bate pe bon fiscal separat şi se va impozita cu 16%
Sumele pe care clienții le lasă bacșiș vor fi înregistrate pe bon fiscal separat și vor fi impozitate cu 16%. Prevederile apar în noua ordonanță de urgență adoptată, miercuri, de Guvern, a anunțat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la Palatul Victoria.
Articol de Radio Timișoara, 22 aprilie 2015, 17:22
Diferenţa între serviciul prestat şi dorinţa clientului de a recompensa serviciile prestate – această sumă se va bate pe bon fiscal separat şi se impozitează cu 16%.
Ministrul a adăugat că suma rezultată din bacşiş ‘poate rămâne la dispoziţia angajatorului, care poate dispune fie păstrarea ei şi suportarea din aceasta a unor costuri pe care le are în mod curent, fie să fie distribuită către angajaţi pentru a-i stimula’.
Potrivit lui Teodorovici, salariatul are obligaţia, când se prezintă la locul de muncă, să îşi înregistreze veniturile aflate asupra sa în registrul ţinut separat de către angajator. ‘În cazul în care sunt sume identificate asupra sa, se aplică amendă’, a mai spus ministrul Finanţelor, precizând însă că, în situaţia în care un angajat ascunde asupra sa bani, ‘angajatul ANAF nu îl poate forţa’ să arate aceste sume.
Întrebat cum se va reglementa situaţia bacşişului lăsat după o cursa cu taxiul, Teodorovici a explicat că şi în acest caz se vor emite două bonuri fiscale: unul pentru costul cursei, altul pentru taxarea bacşişului.
De asemenea, ministrul Finanţelor a precizat că, în perioada următoare, inclusiv în timpul minivacanţei de 1 Mai, ‘controalele se vor intensifica’. (Sursa: Agerpres / Foto: http://www.informatia-zilei.ro)