Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Proiectul de lege privind Codul fiscal stârneşte discuţii aprinse în plenul Senatului

Proiectul de lege privind Codul fiscal a stârnit, luni, discuţii aprinse în plenul Senatului, senatorul liberal Dincă Marinică susţinând că documentul propus de către Guvern este unul fără viziune, ‘împotriva românilor’ şi care va împovăra societatea.

Proiectul de lege privind Codul fiscal stârneşte discuţii aprinse în plenul Senatului

Articol de Carla Chiu, 27 aprilie 2015, 18:11

‘Răsfoind materialul înaintat de Guvern am constat că acest Cod fiscal propus de Ponta este fără viziune, nelegitim, mincinos şi pervers. Este unul fără viziune, pentru că nu duce nicăieri. Vom avea mai mulţi şomeri, taxe mai mari şi mai multe, un nivel de trai mai scăzut şi, de asemenea, vom avea un consum şi mai mic decât acum. Este un Cod fiscal nelegitim. (…) Este un Cod fiscal împotriva românilor, care va sărăci şi mai mult românii şi va închide şi mai multe societăţi comerciale. Din punctul meu de vedere, este un copy-paste prost. Nici măcar la capitolul copy-paste Ponta nu a fost în stare să copieze corect. Îl îndemn să copieze toată propunerea noastră pe ce înseamnă politica fiscală. Sper să ducă plagiatul până la capăt, că ar face un lucru bun dacă ar copia toată politica fiscală propusă de PNL’, a declarat Dincă Marinică de la Tribuna Senatului.

Senatorul PNL a susţinut, totodată, că premierul Victor Ponta a anunţat eliminarea unor taxe şi impozite, însă acestea se regăsesc în proiectul de Cod fiscal dezbătut în Senat.

‘Impozitul pe dividende a spus că nu va mai exista Victor Ponta. Acum vedem că minte. Colegii dumnealui, şase la număr, au votat să introducă un amendament – chipurile – să introducă un impozit pe dividende. Azi veţi vota un Cod fiscal cu impozit pe dividende. Taxa specială va fi scoasă – minciună! Taxa specială poartă alt nume, impozitul de sub clădiri. Nu este scoasă. Supra-acciza va fi scoasă – minciună! Nu va fi scoasă. Se minte că se reduc taxele, dar impozitul pe teren va fi mărit cu până la 100%, impozitul pe clădire de asemenea, impozitul pe autoturisme va creşte cu până la 80%. Ca să fie împachetată corect şi frumos, vine cu o minciună – impozitul minim scade cu până la 20%, dar creşte cel maxim. Drept urmare, la anul vom vedea impozite mai mari’, a mai precizat acesta.

În replică, liderilor senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a criticat de la microfon faptul că grupul parlamentar al PNL l-a desemnat să ia cuvântul pe Dincă Marinică, reamintind că este în tradiţia Senatului ca, atunci când este vorba despre teme de acest gen, grupul parlamentar era întotdeauna era reprezentat de o personalitate în domeniul respectiv.

‘Acum, singur că, dincolo de handicapul pe care îl aveţi că sunteţi la primul mandat – ăsta nu e un mare handicap că oamenii pot să înveţe şi pot să vină cu un bagaj în spate de cunoştinţe şi pregătire profesională ca să poată să reprezinte de fapt un grup format din două partide -, nu cred că aţi făcut alegerea cea mai bună şi s-a văzut din sală. Atenţia care a fost acordată domnului Dincă Marinică a fost ‘maximă’. (…) Decât să faceţi un lucru prost, mai bine nu-l făceaţi, asta ca sfat pentru începători’, a afirmat Ilie Sârbu.

De asemenea, senatorul UDMR Vegh Alexandru a precizat că proiectul de lege referitor la Codul giscal propune o relaxare fiscală şi că este ‘cel mai aşteptat de către societate şi mediul de afaceri’.

‘Actualul Cod fiscal, care este în vigoare din 2003, a suferit pe parcurs peste 150 de modificări şi este foarte greu de aplicat, de urmărit şi cred că este nevoie de un alt Cod fiscal. Codul propus de Guvern, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016, are scopul să clarifice anumite neajunsuri din societate şi propune, credem noi, o relaxare fiscală prin faptul că propune reducerea TVA în special la alimentele de bază, continuarea reducerii treptate a CAS sau reducerea drastică a impozitului pe dividende de la 16 la 5% sau mărirea procentului de sponsorizare oferită de societăţi comerciale anumitor entităţi, impozitul pe profit se scade treptat’, a spus acesta.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a intervenit în discuţie afirmând că îl surprinde poziţia liberalilor de respingere a Codului fiscal.

‘Sunt în situaţia pe care o cunoaşteţi, a acelui personaj din Antichitate care cu un ochi râde şi cu un ochi plânge. Cu un ochi plâng pentru că azi mă aşteptam ca din partea grupului PNL să văd o solicitare care se bazează pe ideea – Codul fiscal este într-adevăr un proiect liberal, dar am vrea mai mult liberalism. Ce am auzit a fost mai mult o pledoarie pe care aş califica-o drept jalnică. Este regretabil că azi, în momentul în care discutăm un proiect de lege care a fost calificat ultra-liberal, grupul PNL să se aşeze pe o astfel poziţie, de respingere a Codului fiscal’, a arătat Tăriceanu.

Tăriceanu a adăugat că proiectul de lege privind Codul fiscal depăşeşte aşteptările sale cele mai optimiste. (Sursa: Agerpres)

Primăria Timișoara cere despăgubiri lucrările neterminate de la Turnul de Apă
Administrație & politică joi, 17 aprilie 2025, 11:27

Primăria Timișoara cere despăgubiri lucrările neterminate de la Turnul de Apă

Primăria Timişoara va solicita daune-interese de peste 2,22 milioane de lei de la asocierea de firme care a obținut initial proiectul de...

Primăria Timișoara cere despăgubiri lucrările neterminate de la Turnul de Apă
Structura de rezistență de pe Clisura Dunării a fost finalizată
Administrație & politică joi, 17 aprilie 2025, 10:31

Structura de rezistență de pe Clisura Dunării a fost finalizată

Lucrările la structura de rezistență de tip polată de pe DN 57, Clisura Dunării, s-au încheiat. În prezent, constructorul montează...

Structura de rezistență de pe Clisura Dunării a fost finalizată
Stop violentei
Administrație & politică marți, 15 aprilie 2025, 20:54

Juridic | Răspundere minor pentru violențe

Bine v-am regăsit dragi ascultători în cadrul unei noi ediții a rubricii noastre juridice. Astăzi avem o întrebare primită prin e-mail din...

Juridic | Răspundere minor pentru violențe
Camere închiriate muncitorilor și un salon de masaj în internatul Colegiului Tehnic de Vest
Administrație & politică marți, 15 aprilie 2025, 18:01

Camere închiriate muncitorilor și un salon de masaj în internatul Colegiului Tehnic de Vest

Inspectoratul Școlar Timiș a demarat o anchetă la Colegiul Tehnic de Vest din Timișoara. Instituția s-a s-a autosesizat în urma imaginilor...

Camere închiriate muncitorilor și un salon de masaj în internatul Colegiului Tehnic de Vest
Administrație & politică marți, 15 aprilie 2025, 13:30

Castelul din Banloc, preluat de CJ Timiș pe o perioadă de 25 de ani

Consiliul Județean Timiș preia în administrare castelul din Banloc pe o perioadă de 25 de ani de la Mitropolia Banatului. Consilierii județeni...

Castelul din Banloc, preluat de CJ Timiș pe o perioadă de 25 de ani
Administrație & politică luni, 14 aprilie 2025, 18:16

Podul de fier din Lugoj se închide timp de trei luni

Accesul pe Podul de fier din Lugoj va fi complet restricționat timp de trei luni, pentru lucrări de reabilitare. Administrația locală a anunțat...

Podul de fier din Lugoj se închide timp de trei luni
Administrație & politică duminică, 13 aprilie 2025, 15:02

Două linii de autobuz noi în teste la Arad

Compania de Transport Public Arad va suplimenta programul de transport, pentru o perioadă de trei luni prin inființarea experimentală a două...

Două linii de autobuz noi în teste la Arad
Administrație & politică sâmbătă, 12 aprilie 2025, 12:43

Proiect pentru Castelul din Banloc. Fosta reședință regală, transformată în complex turistic

Castelul din Banloc, fosta reședință a Reginei Elisabeta a Greciei, va fi transformat într-un complex turistic cu muzeu, cazare și zone de...

Proiect pentru Castelul din Banloc. Fosta reședință regală, transformată în complex turistic