FOTO / Centru de cercetare pentru boli genetice rare, la UMF Timișoara
Universitatea de Medicină din Timişoara va avea în curând un centru de cercetare în domeniul bolilor genetice rare. Aici vor lucra zeci de medici cu diverse specializări, de la spitalele din Timişoara. Vor avea şansa să se implice în activităţile de cercetare şi studenţii de la medicină.
Articol de Carla Chiu, 28 aprilie 2015, 16:30
Raul Florian Pătraşcu a studiat medicina, câţiva ani, în America. Acolo s-a implicat în diferite studii de cercetare în oncologie:
Am avut șansa să studiez la Universitatea Yale, una din universitățile de top din lume, iar cercetarea am efectuat-o centrul de cancer John’s Hopkins. Am dorit să pot să fac ceea ce am reușit și acolo, să obțin rezultate în cercetare, însă aici, mai aproape de familie, acasă, și să pot să pun umărul să contribui la dezvoltarea sistemului și dezvoltării românești. Bineînțeles că este foarte greu.
Pentru tinerii care îşi doresc să facă cercetare în domeniul bolilor genetice rare, dar şi pentru medicii din Timişoara, Universitatea de Medicină va deschide un Centru de Cercetare Genomică. Specialist cancere rare. Leonard Gîrniţă:
La ora actuală sunt unele lucruri pe care nu le poți învăța din cărți. Trebuie să mergi în altă patre, contează foarte mult mobilitatea, trebuie să pleci în alt laborator, dar trebuie să ai unde să te întorci, este foarte important. Atâta timp cât nu ai unde să te întorci, atunci când ai ajuns un specialist de vârf, probabil că rămâi afară.
O opţiune va fi şi centrul de la Timişoara, întrucât aici va exista aparatură performantă. Spaţiul pentru montarea echipamentului a fost deja renovat, iar o câteva aparate au şi ajuns la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, spune medicul Maria Puiu:
Mai întâi, cercetătorii trebuie să ne găsească și să demarăm proiecte valoroase de certcetare la nivel European și internațional. Sigur că într-un următor pas ne putem gândi și la aplicabilitatea în clinic, pentru că așa se întâmplă în cercetarea genetică.
Până acum şi-au arătat interesul pentru colaborare aproape 50 de medici specialişti din spitalele din Timişoara. Proiectul beneficiază de finanţare o europeană în valoare de şase milioane de euro.