La mulţi ani, RADIO TIMIŞOARA! Veniţi la Ziua porţilor deschise!
Radio Timişoara îşi deschide porţile, marţi 5 mai, exact la 60 de ani de la prima emisiune. Vă aşteptăm între orele 10:00 şi 14:00 la sediul nostru de pe Str. Pestalozzi, nr. 14 A unde puteţi vedea cum se realizează astăzi o emisiune radio sau cum se lucrează la Camera Ştirilor.
Articol de Radio Timișoara, 5 mai 2015, 07:48 / actualizat: 5 mai 2015, 10:18
Tot marţi, la ora 12:00, va fi deschisă şi expoziţia ‘Bine aţi venit în Slovacia’ şi vor fi degustate produse tradiţionale slovăceşti, fiind marcaţi astfel şi 25 de ani de la prima emisiune în limba slovacă.
Seara de la ora 19:00, la Sala Capitol, va avea loc un spectacol folcloric, ce va încheia Zilele Radio Timişoara.Vor urca pe scenă solişti vocali şi instrumentişti din mai multe generaţii cuprinzând judeţele Arad, Bihor, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş.
Orchestra Ansamblului „Banatul” dirijată de Sebastian Roşca ne oferă un sprijin muzical cu adevărat profesionist, semnalul Radio Timişoara, păstrat încă de acum 60 de ani, îl vom regăsi în Suita de orchestră pregătită pentru acest eveniment.
Corpul de balet condus de coregrafii Brânduşa şi Nicolae Stănescu ne va însoţi pe tot parcursul spectacolului.
Din Arad participă Grupul vocal „Sânzienele” îndrumat de prof. Marioara Miclea, Petrică Paşca, Cornelia Căprariu Roman şi Roxana Suciu.
Din Bihor: Florica Zaha, Liviu Buţiu şi Antonela Ferche Buţiu.
Din Caraş Severin: Petrică Miulescu Irimică. Maria Didraga şi Iasmina Iova.
Din Hunedoara: Cristian Fodor, Ovidiu Olari şi Lorena Pascu.
Din Timiş: Liliana Laichici, fraţii Radu şi Ilie Vincu şi Georgiana Necşa.
Spectacolul va fi transmis în direct de Radio Timişoara, TVR Timişoara şi preluat de TVR 3.
Foto: Viorel Stanciu