Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Incendiu puternic la Timișoara

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, într-un imobil de pe strada Corbului din Timișoara. Acoperișul unui imobil a fost cuprins de flăcări, iar fumul dens a cuprins și locuința vecină.

Incendiu puternic la Timișoara

Articol de Carla Chiu, 6 mai 2015, 14:23

O femeie, care locuiește în apartamentul de la etaj din imobil a simțit miros de fum și a sunat repede la 112. Ușa apartamentului femeii a fost cuprinsă de flăcări, astfel că ea a cerut ajutorul vecinilor. Oamenii din zonă au adus imediat o scară, iar timișoreanca a reușit să fugă din calea flăcărilor, pe geam.

Pompierii au evacuat, pentru siguranță, și oamenii din casele vecine, iar incendiul a fost stins în scurt timp. Flăcările au distrus, însă, circa 20 de metri pătrați din acoperișul imobilului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Deocamdată cauza incendiului nu a fost stabilită, însă se pare că focul ar fi pornit de la o instalație electrică defectă, aflată în podul imobilului.

Circulația pe strada Corbului din Timișoara, unde se află și sediul Casei Județene pentru Asigurări de Sănătate, a fost blocată câteva minute.

Foto arhivă

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 6 aprilie 2025, 11:29

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj

Poliţiştii au efectuat 28 de percheziţii domiciliare în judeţul Arad, într-un dosar penal pentru infracţiunile de nerespectare a regimului...

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj
Anchetă după publicarea online a unor imagini indecente cu un elev de la o școală din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură vineri, 4 aprilie 2025, 20:56

Anchetă după publicarea online a unor imagini indecente cu un elev de la o școală din Timișoara

Un incident deosebit de grav, care implică mai mulți elevi din ciclul gimnazial, a fost raportat la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din...

Anchetă după publicarea online a unor imagini indecente cu un elev de la o școală din Timișoara
Femeie rănită după ce un șofer a trecut pe roșu și a provocat un accident
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură marți, 1 aprilie 2025, 11:38

Femeie rănită după ce un șofer a trecut pe roșu și a provocat un accident

O femeie a fost rănită după ce două autoturisme s-au ciocnit în zona străzii Cluj din Timișoara. Potrivit polițiștilor, un șofer de 54 de...

Femeie rănită după ce un șofer a trecut pe roșu și a provocat un accident
Un bărbat s-a aruncat în gol în Piața Iosefin din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură marți, 1 aprilie 2025, 11:27

Un bărbat s-a aruncat în gol în Piața Iosefin din Timișoara

Un bărbat de 29 de ani s-a prăbușit de pe o clădire cu trei etaje din Piața Iosefin din Timișoara. Potrivit primelor informații, tânărul ar...

Un bărbat s-a aruncat în gol în Piața Iosefin din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură luni, 31 martie 2025, 20:33

Fiica milionarului ucis cu bombă şi-a distrus brăţara electronică de monitorizare

Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, şi-a rupt brăţara de monitorizare. “La data de 30 martie 2025, în...

Fiica milionarului ucis cu bombă şi-a distrus brăţara electronică de monitorizare
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 30 martie 2025, 22:36

Fetiță de 5 ani, acroșată de mașină pe trotuar

O fetiță de 5 ani a fost lovită de mașină în timp ce mergea cu o tricicletă pentru copii pe trotuar. Accidentul s-a produs duminică seara pe...

Fetiță de 5 ani, acroșată de mașină pe trotuar
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 30 martie 2025, 13:41

Polițist din Timișoara, reținut pentru droguri

Un polițist din Timișoara și un alt bărbat sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc și punerea la dispoziție a unei...

Polițist din Timișoara, reținut pentru droguri
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 30 martie 2025, 11:21

Trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi, scoase din Mureş la Arad

Trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi au fost găsite în râul Mureş, unul în zona Trei insule, iar un altul în apropiere de Port Arthur....

Trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi, scoase din Mureş la Arad