Ceremonii militare și o retragere cu torțe de Ziua Eroilor la Timișoara
Garnizoana Timișoara marchează Ziua Eroilor prin ceremonii militare, religioase și o retragere cu torțe.
Articol de Radio Timișoara, 21 mai 2015, 06:00
Astfel, în data de 21 mai, de la ora 09:00, vor fi depuse coroane și jerbe de flori la monumental ridicat pentru cinstirea eroilor căzuţi în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, situat în incinta Batalionului 32 Infanterie „Mircea“ de pe strada Chişodei nr. 125.
Activităţile continuă la Monumentul Crucificării ridicat în memoria eroilor Revoluţiei din 1989, unde la ora 12:00, va avea loc o ceremonie militar-religioasă şi se vor depune coroane de flori.
La ora 14:00, la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, la monumentele eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, eroilor, români, francezi, sârbi, germani şi sovietici, căzuţi la datorie pe teritoriul naţional în Primul şi al Doilea Război Mondial.
Seara se încheie cu o Retragere cu torţe, care începe la ora 21:30 la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Calea Lipovei şi continuă pe traseul: Piaţa Mărăşti, strada Mărăşeşti, Piaţa Victoriei, Parcul Central, Monumentul Ostaşului Român, Catedrala Mitropolitană, Piaţa Victoriei, strada Alba Iulia şi Piaţa Libertăţii. (Foto: opiniatimisoarei.ro)