STUDIU: Şase din zece români cred că încrederea în forţele proprii este importantă în rezolvarea dificultăţilor financiare
Şase din zece români sunt de părere că forţele proprii sunt importante şi foarte importante în rezolvarea problemelor financiare, iar jumătate consideră că un buget familial greşit pregătit sau lipsa acestuia poate duce la probleme financiare, relevă datele unui studiu realizat de o companie specializată pe cercetări online.
Articol de Carla Chiu, 20 mai 2015, 13:41
‘Peste 60% dintre respondenţi s-au confruntat cu probleme financiare în viaţa de adult şi numai 33% dintre ei sunt mulţumiţi de situaţia financiară curentă. O bună planificare este cel mai adesea soluţia simplă, la îndemâna fiecăruia dintre noi pentru gestionarea finanţelor familiei şi pentru a ţine datoriile sub control’, arată rezultatele studiului.
Potrivit cercetării, deşi se simt afectaţi în mare măsură (87%) de existenţa datoriilor, cei mai mulţi dintre respondenţi pun problemele pe seama situaţiei economice generale (45%) sau a ghinionului – şomaj, boală, eveniment neprevăzut (19%). Doar 36% dintre români îşi asumă problemele şi sunt de părere că propriile decizii şi comportamentul lor sunt cauza problemelor ivite.
Rezultatele studiului mai arată că 87% dintre respondenţi au o părere bună despre propria persoană, iar şase din zece români sunt de părere că forţele proprii sunt importante şi foarte importante în rezolvarea problemelor financiare. Numai circa 5% dintre respondenţi consideră că încrederea în sine este mai puţin importantă şi caută sprijin din alte surse.
Respondenţii au un sentiment de ruşine în a recunoaşte că au datorii, în primul rând faţă de propria persoană într-o proporţie de 42%, iar 24% dintre ei simt ruşine faţă de familie.
Studiul, realizat de compania VOX online, la comanda companiei Kruk România, mai arată că nesiguranţa zilei de mâine îi poate face pe 60% dintre respondenţi să-şi piardă încrederea în forţele proprii, iar 50% dintre respondenţi consideră că astfel de situaţii sunt greu de controlat. Lipsa de încredere din partea familiei şi a apropiaţilor îi face să-şi piardă încrederea în forţele proprii.
Astfel, potrivit rezultatelor cercetării, implicarea familiei în rezolvarea problemelor financiare contează mult şi foarte mult pentru 90% dintre respondenţi. Cercetarea a scos în evidenţă faptul că cercul de încredere este unul restrâns, respondenţii având încredere în propriile forţe şi în membrii familiei apropiate.
Sondajul realizat este reprezentativ pentru populaţia adultă, cu acces la internet şi reproduce din punct de vedere al principalelor caracteristici structura socio-demografică a utilizatorilor de internet din România. Din punct de vedere al vârstei respondenţilor, majoritatea, aproximativ 80%, au vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani şi venituri între 1.000 şi 3.000 lei.
Sondajul s-a desfăşurat în perioada 29 aprilie – 4 mai 2015, pe un eşantion de 4.025 respondenţi.
(Sursa: Agerpres)