Locuitorii din Petroşani au rămas fără apă caldă
Locuitorii municipiului Petroşani au rămas luni fără apă caldă din cauza unei avarii apărută la grupul energetic numărul 4 al termocentralei de la Paroşeni, specialiştii unităţii apreciind că furnizarea agentului termic va fi reluată peste două zile.
Articol de Carla Chiu, 25 mai 2015, 13:30
‘Din cauza unor defecţiuni apărute la grupul energetic numărul 4 al Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, se sistează furnizarea agentului termic, fiind afectaţi consumatorii din municipiul Petroşani, Sucursala Prestserv Petroşani-Preparaţia Coroieşti şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului- Mina Paroşeni’, se arată într-un comunicat al Complexului Energetic Hunedoara, citat de Agerpres.
Oprirea grupului energetic 4 a fost determinată de spargerea unei ţevi de la un cazan. Se estimează că reparaţiile necesare vor fi gata pe 27 mai, dată la care se va relua şi furnizarea apei calde către consumatorii afectaţi.