Aleșii locali au aprobat majorarea sumei pentru Timișoara Capitală Culturală. Nicolae Robu: Garantii de reusita cu acest proiect nu putem avea
Aproape 100.000 de euro. Aceasta este suma pe care Primăria Timișoara o plătește pentru pregătirea dosarului cu care Timișoara candidează la titlul de capitală Culturală Europeană. Banii au fost alocați printr-o hotărâre de Consiliu Local, iar primarul Nicolae Robu admite că suma nu îi garantează Timișoarei titlul de Capitală Europeană a Culturii:
Articol de Radio Timișoara, 26 mai 2015, 19:10
Garanții de reușită cu acest proiect nu putem avea. Este o competiție, sunt anumite criterii, unele care ne avantajează și altele care ne dezavantajează. Nu ajunge capitală europeană a culturii, după regulile din ultimii ani, orașul cel mai puternic din punct de vedere cultural. Au câștigat orașe care nu avea nicio instituție culturală.
Dosarul de candidatură al Timișoarei la titlul de capitală europeană a culturii trebuie finalizat până în toamnă. (foto: opiniatimisoarei.ro)