Curs valutar: Leul s-a apreciat, miercuri, în raport cu principalele valute
Moneda naţională a continuat să câştige teren în raport cu euro, iar Banca Naţională a României a afişat un curs de 4,4450 lei, mai puţin cu 1,80 de bani (-0,40%), în comparaţie cu anunţul din ziua anterioară, de 4,4630 lei pentru un euro.
Articol de Carla Chiu, 27 mai 2015, 14:56
Leul s-a apreciat şi faţă de dolarul american, cotaţia ajungând la 4,0782 lei, în scădere cu 1,42 de bani (-0,35%) faţă de valoarea din şedinţa precedentă, când un dolar american a fost cotat la 4,0924 lei.
Totodată, moneda naţională a câştigat 1,95 de bani (0,45%) în raport cu francul elveţian, până la un curs de 4,2995 lei, comparativ cu anunţul de marţi, respectiv 4,3190 lei pentru un franc elveţian.
Gramul de aur s-a ieftinit, miercuri, cu 1,70 lei (1,08%), la valoarea de 155,4967 lei, în raport cu anunţul din ziua anterioară, de 157,2011 lei pentru un gram de aur.