Temperaturi de 33 grade în vestul țării! Prognoza meteo pe două zile
Marți vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara în zona de munte unde izolat vor fi averse de ploaie şi descărcări electrice.
Articol de Radio Timișoara, 2 iunie 2015, 06:50
Vântul va sufla în general slab, cu unele intensificări în timpul averselor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 31 de grade, iar cele minime între 10 şi 16 grade, mai ridicate la deal până spre 20 de grade.
Prognoza meteo a zilei de miercuri anunță vreme deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara în zona de munte unde izolat vor fi averse de ploaie şi descărcări electrice. Vântul va sufla în general slab, cu unele intensificări în timpul averselor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 33 de grade, iar cele minime între 12 şi 18 grade, mai ridicate la deal până la 20 de grade.