Un elev din Timiş, eliminat de la prima probă a bacalaureatului
Un elev din Timiş a fost eliminat, luni, de la prima probă a bacalaureatului. În rest, nu au fost probleme, iar mulţi candidaţi au obţinut calificativ maxim, spune adjunctul Inspectoratului Şcolar Timiş, Mihaela Petrov.
Articol de Carla Chiu, 8 iunie 2015, 17:49
Avem un număr mare de elevi experimentați – 57,10%. Au fost evaluați 2.224 de elevi dintr-un număr total de 5.199 înscriși. Evenimentele s-au desfășurat în condiții normale. A existat și un incident – un elev care avea telefonul asupra lui a fost eliminat.
În Arad şi Caraş-Severin nu au apărut probleme în desfăşurarea probei orale la limba română.
În Arad sunt înscrişi peste 3.000 de elevi iar în Caraş-Severin sunt peste 2.000 mii de candidaţi. Evaluarea competenţelor lingvistice la limba şi literatură română continuă până miercuri.