Avetizare meteo de furtuni în întreaga țară
Meteorologii au emis o avertizare de vremea rea și furtuni valabilă de miercuri, 10 iunie, de la ora 12:00 până joi la ora 03:00.
Articol de Radio Timișoara, 9 iunie 2015, 13:20
În acest interval, instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul şi în centrul ţării, precum şi la munte, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30-40 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor de Curbură, Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului. Pe arii restrânse va cădea grindină. În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat, mai ales în orele serii.
În vestul țării, fenomenele se vor manifesta la nivel local în zonele de deal și de munte, iar în rest, pe arii mai restrânse. Cantități mai însemnate de precipitații se vor cumula în zona Munților Banatului.