Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Moţiunea de cenzură a fost respinsă! Principalele momente şi declaraţii

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL a fost respinsă cu 194 de voturi ‘pentru’ şi 13 ‘împotrivă’.

Moţiunea de cenzură a fost respinsă! Principalele momente şi declaraţii

Articol de Carla Chiu, 12 iunie 2015, 13:28

Pentru a trece, moţiunea ‘Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!’ trebuia să întrunească 278 de voturi.

Votul a fost secret cu bile. Au fost prezenţi 417 parlamentari din 554. Şi-au exprimat votul 214 parlamentari iar 7 voturi au fost anulate.

Înaintea dezbaterilor, premierul Victor Ponta le-a declarat ziariştilor că are emoţii, întrucât se confruntă cu o moţiune de cenzură.

Tot la Parlament, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că orice moţiune de cenzură trebuie tratată cu seriozitate, dar că acum ”aritmetica” este clară.

Şedinţa a început în prezenţa a 364 de deputaţi şi senatori. În sală s-au aflat premierul Victor Ponta şi membrii Cabinetului.

Premierul Victor Ponta a ieşit din sala de plen a Parlamentului în momentul în care senatorul PNL Viorel Badea a început să citească textul moţiunii de cenzură.

Parlamentarii au ţinut şi un moment de reculegere în memoria victimelor mineriadei din 1990, la propunerea senatorului PNL Puiu Haşotti.

Senatoarea Cristiana Anghel a adus în plenul Parlamentului o cutie cu plastilină, susţinând că este pentru ‘PDL revopsit în culorile PNL să îşi facă câte guverne vrea’.

* Premierul Victor Ponta (PSD)
‘Moţiunea de cenzură e un drept fundamental al Opoziţiei. (…) Am participat la foarte multe moţiuni de cenzură, dar până acum nu mi s-a întâmplat să particip la o moţiune de cenzură care nu are ca obiect activitatea Guvernului’.

‘Nu acuz Opoziţia de faptul că nefiind în stare să dea jos Guvernul aşteaptă ca o altă putere a statului sau un procuror să o facă în locul său. Vreau să vă spun un lucru şi mi-e teamă că o să mă citaţi în viitor: dacă dumneavoastră credeţi că este un bun precedent pentru democraţia din România ca un guvern să nu se schimbe în Parlament sau prin alegeri, ci să se schimbe prin voinţa unui procuror, cred că este foarte grav, cred că este o mare greşeală şi cred că va veni timpul când vă veţi da seama de acest lucru’.

‘Referitor la votul românilor din diaspora, mi-am exprimat – şi o voi face în continuare – regretul, scuzele ca şef al Guvernului pentru faptul că în noiembrie la secţiile de vot din străinătate nu toţi românii au putut să voteze în condiţii normale. Şi cred că singurul lucru important pentru viitor e să asigurăm condiţiile ca orice viitoare alegeri să se desfăşoare în condiţii corespunzătoare’.

‘Le mulţumesc colegilor de la PSD că au rezistat împotriva atacurilor mincinoase ale propagandei. (…) Cu o singură excepţie, v-aţi ales lideri cu care vă puteţi mândri. Vreau să vă asigur că atunci când nu voi mai fi preşedinte PSD – că nu voi mai fi la un moment dat, toate funcţiile sunt trecătoare – în niciun caz nu o să votez cu PNL-ul să dau jos guvernul că doar nu sunt un prostănac’.

* Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu
‘Aveţi o mare problemă dvs., colegii deputaţi şi senatori ai PNL. În 2012, aţi candidat pe lista USL, aţi luat apoi decizia să părăsiţi USL şi aţi uitat cu această ocazie că cetăţenii v-au acordat votul pentru că eraţi în USL. Aţi trădat electoratul şi nu aveţi dreptul să vorbiţi despre legitimitate. În 2014, v-aţi prezentat la alegerile pentru Parlamentul European ca partid liberal. După alegeri, prin vocea preşedintelui de atunci, aţi abandonat familia liberală, aţi trădat votul pe care alegătorii vi l-au încuviinţat şi aţi trecut în familia populară’.

* Deputatul Marton Arpad (UDMR)
‘Este adevărat că votul din noiembrie de anul trecut la anumite secţii din străinătate a fost îngreunat din cauza proastei organizări, dar de ce nu a fost depusă această moţiune imediat după alegeri? Din punctul de vedere al realizării unui cadru legal care să uşureze votul în aceste secţii, dacă cineva este în culpă, atunci noi, Parlamentul, suntem acel cineva’.

* Copreşedintele PNL Alina Gorghiu
‘Simt nevoia să cer astăzi scuze în Parlamentul României, locul faptei. Da, a fost o greşeală nesăbuită să avem încredere în acest premier şi o greşeală a PNL. Nu am crezut niciodată că un om tânăr poate să meargă să desfiinţeze dreptul de vot al românilor. Eu le cer scuze, dle prim-ministru, fiindcă v-am ajutat să deveniţi ceea ce sunteţi astăzi şi cred că este cazul să vă cereţi scuze şi dvs pentru români, pentru cei cărora le-aţi blocat dreptul de vot, din ţară şi din diaspora’.

* Copreşedintele PNL Vasile Blaga
‘Premierul Moldovei şi-a dat demisia declarând că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. România este astăzi o ţară aflată în plină criză, generată şi amplificată de premier, a cărui legitimitate este făcută praf în fiecare zi de către domnia sa. Guvernarea României este aflată în plină disoluţie. Dl prim-ministru sfidează pe toată lumea, propriii votanţi şi susţinătorii PSD, şi refuză să facă un gest normal în orice ţară democratică – să îşi dea demisia. Dl Ponta arată ca un politician disperat, a cărui grijă este una singură – să îşi păstreze puterea, are un singur gând, indiferent care sunt costurile, să rămână agăţat de scaunul de la Palatul Victoria’.

* Senatorul Crin Antonescu (PNL)
‘Votez pentru moţiune deoarece acest Guvern, oricum i-am discuta în rest prestaţia, trebuie să cadă (…) nu atât pentru că nu avem încă o lege a votului pentru diaspora, pentru că asta nu e în primul rând vina Guvernului, dar pentru faptul că Guvernul, obligat de lege într-un termen clar să organizeze alegeri în colegii şi în circumscripţii din România, refuză să o facă, acesta este un motiv suficient şi extrem de puternic pentru a cădea’.

* Senatorul Mircea Geoană
‘Dacă aveţi o majoritate care funcţionează şi va fi demonstrată astăzi, aveţi curajul să spuneţi că aşa nu mai poate continua conducerea Guvernului României. (…) Nu este vorba de patimă, nu este un război între puterile statului. Este un lucru neplăcut dar firesc ca, atunci când apare o suspiciune de corupţie, un demnitar în funcţie publică face un pas în lateral. Nu este vorba de nimic altceva. Este vorba de a proteja în primul rând interesele ţării, în al doilea rând interesele partidului pe care îl conduceţi şi de-abia în al treilea rând, persoana dumneavoastră’.

* Deputatul de diaspora Eugen Tomac
‘A-i sancţiona pe cetăţenii români şi a nu le permite să voteze înseamnă că le îngrădiţi dreptul fundamental al spaţiului comun european, şi anume, libertatea de circulaţie. Aveţi obligaţia, domnule prim-ministru, să le creaţi condiţii tuturor românilor care muncesc peste hotare’.

Este a treia moţiune de cenzură cu care se confruntă Victor Ponta în calitate de premier, după cele din mai 2014 şi septembrie 2014.

Sursa: Agerpres

 

Cod galben de inundaţii pe râuri din vestul țării
Administrație & politică vineri, 22 noiembrie 2024, 11:14

Cod galben de inundaţii pe râuri din vestul țării

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa...

Cod galben de inundaţii pe râuri din vestul țării
Primăria Timișoara ar putea cumpăra o clădire istorică evaluată la aproape 2 milioane de euro
Administrație & politică miercuri, 20 noiembrie 2024, 20:50

Primăria Timișoara ar putea cumpăra o clădire istorică evaluată la aproape 2 milioane de euro

O clădire istorică de pe strada str. Zugrav Nedelcu nr. 12 din Timișoara, evaluată la aproape 2 milioane de euro fără TVA, ar putea fi...

Primăria Timișoara ar putea cumpăra o clădire istorică evaluată la aproape 2 milioane de euro
Aproape 3.000 de corpuri noi de iluminat în Timișoara
Administrație & politică miercuri, 20 noiembrie 2024, 19:48

Aproape 3.000 de corpuri noi de iluminat în Timișoara

Aproape 3.000 de corpuri de iluminat economice vor fi instalate pe zeci de străzi din Timişoara. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru...

Aproape 3.000 de corpuri noi de iluminat în Timișoara
Vatmanii sunt vinovați. Concluziile privind accidentele recente cu tramvaie din Timișoara
Administrație & politică miercuri, 20 noiembrie 2024, 19:24

Vatmanii sunt vinovați. Concluziile privind accidentele recente cu tramvaie din Timișoara

Vina aparține vatmanilor. Acestea sunt primele concluzii privind incidentele recente de la Timișoara, în care au fost implicate tramvaie. În...

Vatmanii sunt vinovați. Concluziile privind accidentele recente cu tramvaie din Timișoara
Administrație & politică miercuri, 20 noiembrie 2024, 15:00

Iustin Cionca şi-a preluat al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Iustin Cionca şi-a preluat oficial al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Prefectul Toth Csaba a anunţat, înainte de...

Iustin Cionca şi-a preluat al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean
Administrație & politică miercuri, 20 noiembrie 2024, 11:33

Comandament special Aquatim pentru a gestiona problemele de alimentare cu apă în sezonul rece

Un comandament special va coordona în Timiș intervențiile în cazul unor avarii la alimentarea cu apă în sezonul rece. Directorul general al...

Comandament special Aquatim pentru a gestiona problemele de alimentare cu apă în sezonul rece
Administrație & politică marți, 19 noiembrie 2024, 19:23

Ruben Lațcău, reales în funcția de viceprimar al Timișoarei

Ruben Lațcău, a fost reales în funcția de viceprimar al Timișoarei, în cadrul primei ședințe extraordinare a noului Consiliu Local. Pe...

Ruben Lațcău, reales în funcția de viceprimar al Timișoarei
Administrație & politică marți, 19 noiembrie 2024, 12:06

Gradul de umplere în acumulările din spațiul hidrografic Banat

Gradul de umplere în lacurile de acumulare din spațiul hidrografic „Banat” este de până la 80%. Administrația Bazinală de Apă Banat a luat...

Gradul de umplere în acumulările din spațiul hidrografic Banat