Prima partidă, prima înfrângere!
Naţionala feminină de baschet a României a fost învinsă de Muntenegru, cu scorul de 79-61 aseară, în Sala ”Constantin Jude” din Timişoara, la debutul său în Grupa A a Campionatului European. Gabriela Mărginean a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre, cu 18 puncte, 5 recuperări, 6 pase decisive, iar Jelena Dubljevic a fost MVP-ul oaspetelor, cu 19 p, 6 rec, 7 pd. Selecţionerul Florin Nini a folosit şi jucătoarele cu origini timişorene: Annemarie Părău 4 p, Adina Stoiedin 2 p, Ancuţa Stoenescu 2 p. În celălalt meci din Grupa A, Cehia a învins Ucraina la un singur punct, cu 80-79.
Articol de Viorel Jurcut, 13 iunie 2015, 00:20
Muntenegru ocupă primul loc în grupă, cu 4 puncte (2 jocuri), urmată de Cehia, 3 puncte (2 jocuri), Franţa, vicecampioana europeană, 2 puncte (1 joc), Ucraina, 2 puncte (2 jocuri), România, 1 punct (1 joc). România va juca azi contra Ucrainei (20,30).
În Grupa B, găzduită de Arena Sporturilor ‘Antonio Alexe’ din Oradea, Grecia a dispus de Italia cu 51-46, în timp ce Belarus a trecut fără probleme de Polonia, cu 65-49. Belarus este prima în grupă, cu 4 puncte (2 jocuri), urmată de Grecia, 2 puncte (1 joc), Turcia, 2 puncte (1 joc), Italia, 2 puncte (2 j), Polonia, 2 puncte (2 jocuri).
Astăzi vor avea loc partidele:
Grupa A (Timişoara): Franţa – Cehia (18,00), România – Ucraina (20,30);
Grupa B (Oradea): Polonia – Grecia (18,00), Turcia – Belarus (20,30);