Ploile şi vântul cuprind toată ţara
Meteorologii au emis o avertizare de instabilitate atmosferică valabilă de marți, 30 iunie, de la ora 16:00, până miercuri, 1 iulie, la ora 23:00.
Articol de Radio Timișoara, 30 iunie 2015, 16:47
În acest interval, în Maramureş,Transilvania, Oltenia, precum şi în zonele de deal şi munte vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în cursul după-amiezelor, când ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel căpe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20l/mp, iar izolat, cu precădere în Carpaţii Meridionali, vor fi de peste 40 l/mp. De asemenea, vor fi condiţii de grindină.
În regiunea de vest, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în după-amiaza și seara zilei de marți când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină. Miercuri, instabilitatea se va manifesta mai ales în zonele de munte.