Operație în premieră cu un robot ultraperformant, la Spitalul Judeţean din Timișoara
O echipă de chirurgi şi urologi de la Spitalul Judeţean Timişoara au efectuat, joi, prima operaţie cu un robot ultraperformant la un pacient cu cancer de prostată.
Articol de Radio Timișoara, 16 iulie 2015, 17:27
„De la Viena încoace, un robot de o asemenea performanţă nu există. Intervenţia a decurs fără niciun fel de incidente. Luni, probabil, acest pacient va fi externat” a declarat coordonatorul Clinicii II Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, prof. dr. Lazăr Fulger.
Robotul recent achiziţionat, în valoare de 1,5 milioane de euro, este parte a unui proiect amplu, în valoare de 4 milioane de euro, care se va derula pe o perioadă de cinci ani. Este vorba despre un proiect european de cercetare, care se desfăşoară prin Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Victor Babeş’ Timişoara.
Prof. dr. Viorel Bucuraş, şeful Clinicii de Urologie spune că „robotul are instrumente mai versatile decât chirurgia laparoscopică, are un cap care reproduce mişcările mâinii umane”.
Reprezentanții Spitalului Județean din Timișoara menționează că instrumentele şi materialele sanitare utilizate într-o operaţie de acest fel costă aproximativ 3.000-4.000 de euro. Din acest motiv, medicii timișoreni cer Ministerului Sănătăţii reintroducerea finanţării pentru Programul de Chirurgie Robotică, întrerupt din 2013. Prin acest program, spun medicii, s-ar putea asigura materialele sanitare necesare operaţiilor cu acest robot. (Foto: tion.r0)