Clătita uriaşă de Lipova, prezentă la Sighişoara Medievală
Clătita uriaşă de Lipovaa fost una dintre provocările amatorilor de dulciuri la cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală. Clătita are diametru de 40 de centimetri și este umplută cu dulceață de casă.
Articol de Radio Timișoara, 26 iulie 2015, 14:20
Cel care a reușit să realizeze clătita uriașă este Dan Suba din Lipova, judeţul Arad. El a declarat că familia sa se ocupă de afacerea cu clătite încă din 1960 şi că deşi nu se îmbogăţeşte din vânzarea clătitelor uriaşe, continuă să se prezinte cu ele la diverse manifestări din ţară.
Dan Suba mai spune că a optat pentru o reţetă fără ouă, folosind în locul acestora un premix, întrucât la Sighişoara a fost extrem de cald pe parcursul festivalului.
Până acum, la Festivalul Sighişoara Medievală am vândut, în două zile, în jur de 60 de clătite, iar preferatele au fost cele cu dulceaţă de afine, pe care o prepară soţia mea. Apoi, urmează dulceaţa de prune, tot de soţia mea făcută, iar de la Topoloveni iau diferite dulceţuri. Punem apă, adăugăm premixul, amestecăm, dăm foc la presă, care e pe gaz, o ungem, iar apoi facem clătita, pe care o întindem cu un băţ. O lăsăm pe plită 30 de secunde pe o parte, iar apoi alte 30 de secunde pe cealaltă parte.
Sursa: Agerpres / Foto: http://www.actualitati-arad.ro/)