Două poduri peste Canalul Bega au nevoie de reparații
Două poduri peste Canalul Bega din Timişoara trebuie reabilitate cât mai curând, pentru că nu mai prezintă siguranţă pentru pietoni şi vehicule.
Articol de Carla Chiu, 29 iulie 2015, 17:25
Potrivit primarului Nicolae Robu, podurile Eroilor şi Ştefan cel Mare, ambele construite în anul 1938 au depășit cu mult durata de exploatare pentru care au fost proiectate.
‘Expertiza tehnică arată starea necorespunzătoare a elementelor de rezistenţă (din beton armat – n.r.) care susţin calea, a infrastructurii şi a aparatelor de reazem, degradări ale malurilor şi modificări de albie, degradări în zona carosabilă şi a trotuarelor. Datorită faptului că traficul care se desfăşoară este foarte intens, este necesară mărirea numărului benzilor de circulaţie, executarea pistelor de biciclişti şi modernizarea trotuarelor. Din toate aceste considerente lucrările de reabilitare sunt impetuos necesare şi oportune.’
Reparaţiile pentru cele două poduri se vor ridica la circa 3,3 milioane de euro şi vor fi suportate de la bugetul local. Robu a adăugat că un pod ridicat de la zero ajunge la circa 5 milioane de euro.
(Sursa: Agerpres, foto: timisoara.eventya.eu)