Concert de muzică de fanfară, la Timișoara
Articol de Carla Chiu, 14 august 2015, 19:29
Timişorenii sunt invitaţi la concerte în aer liber de muzică de fanfară. Acestea vor fi organizate, timp de trei luni, în fiecare sâmbătă, de Fanfara „Pro Amiciţia”.
Concertele vor avea loc în curtea Bastionului Theresia, în fiecare sâmbătă, cu începere de sâmbătă, între orele 19:00 şi 20:30.
Instrumentele celor 14 membri ai fanfarei vor răsuna în zilele de sâmbătă ale lunilor august, septembrie şi octombrie după cum urmează:
• 15, 22, 29 august, între orele 19:00 – 20:30
• 5, 12, 26, septembrie, între orele 19:00 – 20:30
• 3, 10, 17, 24 octombrie, între orele 19:00 – 20:30.
Programul concertelor va cuprinde muzică de promenadă, marşuri, valsuri celebre şi piese din repertoriile clasic, modern şi popular.