AUDIO / Vecinii se înfruntă a 22-a oară. Cifre și istorie
România încearcă să obțină al nouălea rezultat pozitiv împotriva Ungariei, după cinci victorii și trei remize în ultimele opt confruntări. Asta după ce, de-a lungul istoriei, maghiarii au dominat România: tricolorii au obținut primul succes împotriva vecinilor de la Vest abia la a 15-lea meci direct, în iunie 1999, iar bilanțul general este de zece victorii ale Ungariei, șapte remize și patru victorii românești.
Articol de Adrian Schindarli, 4 septembrie 2015, 07:04 / actualizat: 4 septembrie 2015, 8:10
Trupa lui Iordănescu este neînvinsă și are cea mai bună defensivă din toate grupele preliminare ale Euro 2016, cu un singur gol primit, însă marcat de Dzsudzsak, în București, la remiza 1-1. Ungurii nu au înscris mai mult de un gol în niciunul dintre meciurile actualelor preliminarii, dar după startul mai puțin reușit, 1-2, acasă, cu Irlanda de Nord, au un bilanț de trei victorii și două remize.
Despre starea lotului pentru meciul de astăzi a vorbit selecționerul Anghel Iordănescu.
Câte un suspendat avem de fiecare parte: Gera Zoltan, de la maghiari, Mihai Pintilii, de la ai noștri.