AUDIO / Spectacolul lumii, la Expo Milano 2015
Expoziția Universală de la Milano atrage ca un magnet. Ca un magnet gigant. 380 de trenuri și metrouri sosesc în fiecare zi la Rho Fiera, stația expoziției, la care se adaugă autocarele și mașinile particulare. Numai parcarea de biciclete are 400 de locuri. Toate gările și aeroporturile din jurul metropolei italiene – pe o rază de câteva zeci de kilometri – sunt împânzite cu indicații de orientare, case de bilete și materiale de prezentare pentru Expo 2015. Tema actualei ediții este „Hrănim planeta, energie pentru viață”.
Articol de Adrian Schindarli, 10 septembrie 2015, 22:53
Zeci de mii oameni vizitează pavilioanele celor peste 140 de țări în fiecare zi, iar organizatorii estimează că totalul va fi de 20 de milioane în cele șase luni de expunere, al căror final îl vom consemna la 31 octombrie. Spațiul expozițional măsoară 200 de hectare, dar chiar și așa este de cinci ori mai mic decât al ediției din 2010, găzduită de Shanghai.
România este una din cele 54 de țări care au casă la una dintre străzile principale ale Expoziției Universale, dar cozile de la intrare sunt la alte pavilioane, chiar și ale unor țări precum Azerbaijan, Ecuador sau Vietnam. La noi cel mai apreciat este restaurantul, iar în aceste zile și spectacolul copiilor dansatori de la „Mugurel de Vlașca”, un ansamblu din Giurgiu.
Georgian Ghervasie, comisarul general al României la Expo Milano 2015, spune că România a venit în Italia cu o investiție minimă, chiar și dacă ne raportăm la țări comparabile cu a noastră, 3.5 milioane euro.
Ghervasie speră ca numărul vizitatorilor care vor trece pragul pavilionului nostru să ajungă la două milioane, până la data închiderii, după ce cifra de un milion s-a atins la 18 august.